Istoricul localităţii

Saschizul s-a dezvoltat pe structura unei aşezări neolitice, definindu-şi o formă trainică de habitat în epoca bronzului. Prima atestare scrisă apare în anii 1308-1310. În 1267 este atestată documentar localitatea Cloasterf (poss. Praaed.Nicolai) şi în 1341 – Mihai Viteazu (Zoltan).

La sfârşitul sec. XV, în anul 1496 s-a ridicat Biserica evanghelică fortificată. Turnul bisericii seamănă vizibil cu Turnul cu ceas din Cetatea Sighişoarei. În cimitirul bisericii, pe unele pietre funerare sunt inscripţionări vechi de sute de ani ( 1572, 1677 etc.). De menţionat este Biserica-cetate evanghelică din Cloasterf (1521 – 1524), care în ciuda vechimii ei, este încă în stare bună.

La aproximativ 1 km distanţă de sat, sus pe culmea dealului, la peste 500 m înălţime, se înalţă atinsă de trecerea veacurilor Cetatea săsească. Construirea ei a început în secolul XIV. Zidurile înalte de 7 – 9 m şi cele 6 turnuri aveau menirea să apere populaţia Saschizului şi a satelor din jur în timp de război.
Comuna mureşeană Saschiz se detaşează prin trăsături aparte. În zona în care mitul lui Dracula este exploatat la maxim, Saschizul oferă prin frumuseţea monumentelor sale de arhitectură o alternativă extraordinară şi unică pentru turişti. Acest statut a fost recunoscut şi prin includerea comunei pe lista de fortificaţii săseşti din patrimoniul UNESCO, din anul 1999.

Saschiz apare menţionat documentar pentru prima oară în perioada 1305-1310. În anul 1419 figura ca oraş cu mai multe bresle, dintre care cele mai vestite erau cele ale cizmarilor, tâmplarilor, olarilor şi zugravilor. Tot la acea vreme existau deja şcoli, spital, baia comunală şi judecătorie.
La 12 mai 1678, oraşul Saschiz a intrat sub administraţia Sighişoarei printr-o hotărâre a Dietei Transilvaniei.

Saschiz-ul este situat în partea de S-E Podişului Tîrnavelor, la poalele unor dealuri împădurite, la 20 km de municipiul Sighişoara pe drumul european E60 şi la 100 de km de Braşov
În prezent comuna este alcătuită din 3 sate (Saschiz, Mihai Viteazu şi Cloasterf) şi are o populaţie de 2.048 de locuitori .

În zonă au mai rămas doar cca. 70 de saşi, în marea lor majoritate persoane în vârstă.
Depopularea acestei localităţi a început după cel de-al doilea război mondial prin deportarea în Rusia, imediat după război, a unei părƒ“ti însemnate a populaţăiei de origine germană, pe de o parte, şi prin emigrarea în Germania în anii ’80 pe de altă parte.
Principala ocupaţie a localnicilor o reprezintă cultivarea celor aproximativ 9000 de ha de teren agricol şi creşterea animalelor.
Conştienţi de frumuseţile obiectivelor din zonă, întreprinzătorii locali au început treptat să dezvolte şi serviciile de turism.