Proiectul „Restaurarea Cetății de refugiu sec. XIV din Saschiz, jud. Mureș”, cod SMIS 335473 este finanțat prin Programul Regional Centru 2021-2027, Prioritatea 7 – Turism sustenabil, Obiectivul Specific 4.6 – Creșterea rolului culturii și al turismului durabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială, Acțiunea 7.1 – Dezvoltarea durabilă a comunităților rurale prin valorificarea potențialului turistic natural și cultural, Intervenția 7.1.1 – Conservarea, protecția și valorificarea patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A, în cadrul apelului pentru proiecte etapizate II.

Obiectivul general al proiectului constă în restaurarea și punerea în valoare a monumentului istoric „Cetatea de refugiu” (denumită anterior „Cetatea Țărănească”) din comuna Saschiz, județul Mureș, în vederea redării acestuia publicului larg. Proiectul sprijină dezvoltarea durabilă prin valorificarea patrimoniului cultural ca resursă turistică durabilă, contribuind la conservarea identității locale și la promovarea unui model responsabil de turism.

Obiectivele specifice ale proiectului includ:

  • Restaurarea și consolidarea zidului de apărare și a turnurilor cetății, asigurând integritatea structurală și protejând valoarea istorică a monumentului;
  • Realizarea lucrărilor de sistematizare verticală și amenajări exterioare pentru accesibilitate și crearea unei experiențe turistice atractive;
  • Conservarea ruinelor capelei și a elementelor rămase din incinta a II-a, inclusiv casa porții și segmentele zidului de incintă;
  • Marcarea la nivelul terenului a urmelor zidurilor de incintă păstrate sub pământ, pentru evidențierea întinderii și valorii patrimoniului arhitectural;
  • Promovarea turismului durabil, responsabil și incluziv, care să genereze beneficii economice locale pe termen lung.

Impactul social-economic al proiectului este complex și de durată:

  • Creșterea atractivității turistice a comunei Saschiz prin punerea în valoare a unui monument cu importanță culturală și istorică, generând un flux mai mare de vizitatori și implicit o creștere a veniturilor locale din turism;
  • Crearea de noi oportunități economice pentru comunitate, prin stimularea afacerilor locale (unități de cazare, restaurante, ghizi turistici, meșteșugari), contribuind astfel la reducerea șomajului și la dezvoltarea sustenabilă a zonei rurale;
  • Consolidarea identității culturale și sociale prin conservarea patrimoniului și implicarea comunității locale în activități de protejare și promovare a valorilor tradiționale;
  • Promovarea incluziunii sociale prin accesibilizarea monumentului pentru toate categoriile de vizitatori și dezvoltarea unor programe culturale care să implice grupuri diverse;
  • Stimularea inovării sociale prin metode moderne de restaurare și management cultural, în concordanță cu standardele internaționale de conservare a patrimoniului.

Valoarea totală a proiectului este de 10.335.774,18 lei, din care finanțarea nerambursabilă prin Programul Regional Centru 2021-2027 este de 8.490.911,23 lei, iar cofinanțarea națională este de 489.975,89 lei.

Perioada de implementare este 31 octombrie 2024 – 31 ianuarie 2027.

  COMUNICAT IMPLEMENTARE PROIECT (365,4 KiB, 26 hits)